Prin organizarea de ateliere cu anumite comunități marginalizate, sau care au suferit în urma unor excluziuni în perioada de tranziție dintre 1990 și 2010, Veda Popovici creează cu participanții hărți mentale ale momentelor istorice importante. Acestea sunt populate apoi de către participanți cu o serie de intervenții, de alternative și de victorii dorite, care nu au avut loc în realitate, dar care rămân în mentalul colectiv ca niște frustrări, ca niște înfrângeri, sau ca niște nevoi sociale nesatisfăcute.
Deposedarea, excluziunea, traumele sociale sunt astfel vizate de un proces de vindecare prin oferirea unei alternative, la nivel imaginar. Gândirea colectivă a participantelor este astfel eliberată de ideea istoriei ca trecut ireparabil. Se creează astfel și în prezent o posibilitate de a acționa conform unor idei eliberatoare care ar fi fost plauzibile în trecut. Sindicatul Autonom al Muncitoarelor din România este o astfel de idee, care să umple un gol rămas acut în istoria tranziției românești, legat de inexistența unui sindicat care să apere drepturile femeilor din câmpul muncii.
În urma atelierelor organizate la Cluj, Veda Popovici, împreună cu participantele, au creat atât istoria acestui sindicat, traversând toată perioada de tranziție, dar au și produs o serie de obiecte simbolice, cum este și pancarta din imagine, care să dovedească existența acestei organizații.
Această re-citire a perioadei tranziției de pe poziția învingătoare transformă percepția obișnuită pe care o avem asupra istoriei, conform căreia nu putem participa activ la evenimente, decât ca spectatori. În plus, ideea existenței unei alternative, chiar și imaginare, redă demnitate unor lupte civice care au loc și astăzi pentru obținerea unor drepturi.