Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost
propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.
Acesta e textul de pe Wikipedia despre aderare. El fixează datele generale ale procesului instituțional. Dar lucrarea lui Vlad Nancă e din 2003, deci e făcută într-un moment în care încă plutea o oarecare incertitudine în aer legată de succesul acestui proces. În plus, ea se raportează de fapt la situația generală a zonei post-comuniste din Europa, care după 1990 se re-orientase către democrația liberală.
Deși România nu făcuse parte din Uniunea Sovietică, ea fusese parte din Blocul Estic, încât
deruta Est – Vest despre care vorbește lucrarea se aplică și țării noastre. În plus, discuția e una legată de valori și de schimbări majore, la nivel istoric, schimbări prin care România a trecut in timpul perioadei de tranziție, dintre 1990 și 2010.
În contextul actual, gestul simbolic făcut de Vlad Nancă rămâne valabil, în măsura în care valorile europene, la nivel de organizație supra-statală sunt în continuă eroziune, din cauza naționalismului izolaționist care și-a făcut între timp apariția în toată Europa. De partea cealaltă, în Federația Rusă, se poate observa trecerea la un stat neo-liberal autoritarist, care nu se mai revendică de la nici un ideal revoluționar, refuzând chiar și să mai sărbătorească Revoluția Rusă de la 1917.
Dacă în 2003 deruta era una legată de o oarecare inerție în orientarea est - vest, astăzi ea devine una structurală, în măsura în care ambele uniuni par să fie, sau riscă să devină încetul cu încetul, fiecare în felul ei, o chestiune legată de trecut.